marți, 20 martie 2012

Lunaria, proiect de educatie muzicală - un nou început





După succesul manifestărilor din toamna trecută ale proiectului de educaţie muzicală – LUNARIA, Radio Romania Cultural şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă invită din nou în cea mai frumoasă sală bucureşteană, recent destinată muzicii camerale – Aula Bibliotecii Centrale Universitare - bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc.

Luni 2 aprilie 2012, de la ora 12, spectacolul care îi va avea protagonişti pe membri Romanian Radio Brass Quintet, invitată soprana Cecilia Ganovici, se înscrie în cadrul proiectului “Şcoala altfel”, iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Concertul va avea un pronunțat caracter educativ, va fi interactiv şi atractiv.

Romanian Radio Brass Quintet, ansamblu alcătuit din solişti instrumentişti ai Orchestrei Naţionale Radio, propune spectatorilor o călătorie prin secole de muzică, stiluri şi genuri diferite, o introducere în lumea fascinantă a instrumentelor de alamă, cu ajutorul cărora va readuce în memoria melomanilor opusuri de Handel, Mascagni, Scott Jopin, Albeniz, Dave Brubek, Henry Mancini şi mulţi alţii.

Intrarea liberă.

Parteneri – EximBank şi 360 Revolution.

Parteneri Media: Şapte seri, TVR Cultural, Observator cultural, Port.ro, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art Act Magazin, Metropotam.ro.

3 comentarii:

  1. Spectacolul sunt sigur ca va fi minunat ca si pana acum, dar este la o ora inaccesibila majoritatii, sper sa observati acest lucru. Ora 19 era perfecta, ca student aveam cum sa ajung la timp dupa seminarii si laboratoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este doar o exceptie. toate concertele viitoare vor fi la ora 19. acest spectacol este in cadrul proiectului Scoala altfel si vor veni peste 200 de elevi de la scolile bucurestene. merita si cei mici o intalnire cu muzica. va astept la urmatoarele recitaluri: 7 mai, 21 mai, 11 iunie.

    RăspundețiȘtergere