luni, 11 iunie 2012

Sensibilitati jazzistice

Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” a găzduit ultimul recital al sezonului de primăvară din cadrul Proiectului de educaţie muzicală „Lunaria” eveniment organizat de: Biblioteca Centrală Universitară, Radio Romania Cultural, Eximbank şi 360 revolution. Pentru prima dată în cadrul proiectului publicului i s-a propus o incursiune în lumea libertăţii totale de expresie sonoră. La primul recital de jazz din proiectul Lunaria a fost invitat un duo extrem de interesant, remarcat în cadrul concursului “Drumul spre celebritate“ de la Palatul Mogoşoaia. Un duo în care ambii sunt şi vocalişti şi instrumentişti: Ana Cristina leonte cântă la vioară, iar Michael Acker la contrabas sau la chitară bas, cum a fost si cazul acestui recital. A fost un concert în care accentul nu a căzut pe virtuozitate debordantă sau pe varietate stilistică, ci pe o sensibilitate ieşită din comun, pe o dorinţă a tinerilor artişti de relaţionare profundă cu publicul. Impresionantă eficienţa muzicienilor, care cu puţine mijloace de expresie au reuşit o mare varietate de combinaţii timbrale, versiuni inedite, foarte frumoase ale unor piese foarte cunoscute ca: „Black hole sun“ hit-ul trupei Soundgarden sau „Imagine“ piesa lui John Lennon. Să sperăm într-o sesiune de toamnă a Proiectului de educaţie muzicală “Lunaria” în cea mai frumosă sală destinată recent artei sunetelor – Aula Blibliotecii Centrale Universitare “Carol I”

luni, 4 iunie 2012

Lunaria – seară de jazz

Luni 11 iunie 2012, se încheie sesiunea de primăvară a Proiectului de educaţie muzicală – “Lunaria”, organizat de Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” şi Radio Romania Cultural. Ultima serată a sezonului va fi dedicată jazz-ului. De la ora 19, vocalista şi violonista Ana Cristina Leonte şi basistul Michael Acker, vă propun o incursiune în lumea libertăţii totale de expresie. Ana Cristina Leonte în prezent urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa Mircea Tiberian. A câşigat premii la concursuri desfăşurate la Târgu Mureş, a participat la festivaluri organizate în Ungaria şi România şi a colaborat cu Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Vlad Popescu, Cristi Soleanu, Berti Barbera, Nicu Patoi, ş.a. Michael Acker până în anul 2010 a fost membru al trupei de funk „The Others”, iar în prezent colaborează în cadrul proiectului Ballads & Blues. De curând cei doi au fost finalişti ai Concursului “Drumul spre celebritate” ediţia a III a, desfăşurat la Palatul Mogoşoaia. Radio Romania Cultural şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă invită din nou în Aula Bibliotecii Centrale Universitare – la o nouă atracţie a Proiectului de educaţie muzicală “ LUNARIA”. Intrarea liberă. Parteneri – EximBank şi 360 Revolution. Parteneri Media: Şapte seri, TVR Cultural, Observator cultural, Port.ro, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art Act Magazin, Metropotam.ro, Agenţia de carte.

marți, 15 mai 2012

Armonii clasice la seratele Lunaria

Luni 21 mai 2012, de la ora 19, Cvartetul de coarde ArtMusik, alcătuit din muzicieni ai Filarmonicii “George Enescu”, vă propune o incursuine în fascinanta lume a clasicismului vienez. Vor fi interpretate opusuri de Wolfgang Amadeus Mozart şi Joseph Haydn. Cvartetul ARTMUSIK, ansamblu de tradiţie, cu sute de concerte în cei peste 15 ani de existenţă, are in componenta sa patru dintre cei mai experimentati si talentati membri ai Filarmonicii “ George Enescu“ din Bucuresti. Acestia fac parte şi din Orchestra de Camera a Filarmonicii “G. Enescu“ si din Orchestra “Virtuozii din Bucuresti “. Cei patru muzicieni: violoniştii Marius Bâclea şi Emil Stegar, violistul Florin Matei şi violoncelistul Dan Joiţoiu, au o bogata activitate artistica, susţinând concerte pe majoritatea scenelor românesti, dar si in orase cu traditie din Europa , America de Sud sau Japonia. Radio Romania Cultural şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă invită din nou în Aula Bibliotecii Centrale Universitare – la o nouă atracţie a Proiectului de educaţie muzicală “ LUNARIA”. Intrarea liberă. Parteneri – EximBank şi 360 Revolution. Parteneri Media: Şapte seri, TVR Cultural, Observator cultural, Port.ro, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art Act Magazin, Metropotam.ro, Agenţia de carte.

luni, 7 mai 2012

O voce, O chitară. O lăută ....la BCU

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a găzduit pe 7 mai, un nou episod al celei mai noi atracţii culturale bucureştene – Proiectul de educaţie muzicală „Lunaria”. În somptuoasa sală, organizatorii: Biblioteca Centrală Universitară, Radio Romania Cultural, Eximbank şi 360 Revolution, după ce au adus în faţa pubicului un cvartet de clarinete, un duo de violoncele, un vibrafonist, un duo – chitată – flaut, un cvintet de alămuri, au propus şi de această dată un recital inedit în care au evoluat mezzosoprana Claudia Codreanu şi Costin Soare la chitară şi lăută. Cei doi au purtat publicul prin epoci diferite, din secolul al XVI lea până în secolul XX, din perioada elisabethană reprezentată de muzica lui John Dowland, până la acea rafinată colaborare româno- franceză din anii 1907- 1908, în cele şapte cântece pe versuri de Clement Marot de George Enescu. Au putut fi ascutate versiuni inedite ale unor lucrări cunoscute, dar şi creaţii valoroase ale unor compozitori mai puţin prezenţi pe scenele de concert româneşti, programul fiind alcătuit din opusuri de: John Dowland, Fernando Sor, Franz Schubert, George Enescu, Mario Castelnuovo-Tedesco, Napoleon Coste, Manuel de Falla şi Federico Garcia Lorca. Aşadar un program de mare diversitate stilistică, interpretat la un nivel înalt de doi artişti valoroşi, de doi artişti care ştiu să creeze seri de excepţie. Următorul recital al proiectului de educatie muzical Lunaria va avea loc pe 21 mai, atunci pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” vor urca membrii cvartetului de coarde ArtMusik, alcătuit din muzicieni ai Filarmonicii George Enescu, care ne vor oferi o seară Haydn – Mozart.

duminică, 6 mai 2012

Lunaria – O voce. O lăută. O chitară.

Continuă cea mai recentă atracţie culturală bucureştenă - Proiectul de educaţie muzicală “ LUNARIA”. Radio Romania Cultural şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă invită din nou în Aula Bibliotecii Centrale Universitare - bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc. Luni 7 mai 2012, de la ora 19, puteţi fi martorii unei serate muzicale inedite. Mezzosoprana Claudia Codreanu şi chitaristul Costin Soare vă vor purta prin cinci secole de muzică şi de asemenea vă vor încânta cu armonii şi ritmuri de pe două continente: Europa şi America de Sud. Claudia Codreanu şi Costin Soare au început colaborarea în vara anului 2010. Primul lor proiect, un recital de muzică spaniolă (Sor, Lorca, de Falla, Tarrega), a fost foarte bine primit de publicul din România, ceea ce i-a îndemnat pe cei doi muzicieni să lanseze în vara anului 2011 un nou proiect mult mai variat din punct de vedere stilistic în care sunt prezentate cântece din perioada elisabethană, de John Dowland - însoţite de sonorităţile lăutei renascentiste, tonadillas, de Enrique Granados - acompaniate de chitară, un aranjament inedit pentru voce şi chitară al celor „7 cântece pe versuri de Clement Marot” de George Enescu, câteva piese ale compozitorului italian Mario Castelnuovo-Tedesco extrase din ciclul intitulat „Divanul lui Moses-ibn-Ezra”, precum şi lucrări solo pentru chitară/lăută. Cântată în 3 limbi diferite (engleză, franceză şi spaniolă), muzica interpretată de cei doi vorbeşte direct sufletului prin tematica abordată: iubire, natură, destin, ethosul specific fiecărui compozitor şi fiecărei epoci în parte fiind scos în evidenţă cu sinceritate şi eleganţă spre delectarea publicului. Intrarea liberă. Parteneri – EximBank şi 360 Revolution. Parteneri Media: Şapte seri, TVR Cultural, Observator cultural, Port.ro, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art Act Magazin, Metropotam.ro, Agenţia de carte.

luni, 2 aprilie 2012

Lunaria – muzica clasică “altfel”




Stagiunea de primăvară a celei mai recente atracţii sonore bucureştene –“Lunaria”, a programat în prima zi a proiectului “Şcoala altfel” un spectacol inedit la care copii de la 5 şcoli şi licee bucureştene au umplut Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.

Organizatorii: Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Radio Romania Cultural, EximBank şi 360 Revolution, au oferit celor mici atât posibilitate vizitării unei clădiri superbe, cu spaţii încărcate de istorie şi cultură, cât şi un recital atractiv susţinut de Romanian Radio Brass Quintet.

Formaţia alcătuită din excelenţi instrumentişti ai Orchestrei Naţionale Radio: trompetişii Oleg Răileanu şi Marius Suciu, cornistul Cristian Borcan, trombonistul Cătălin Bucerzan şi tubistul Ionuţ Talasman, a avut-o invitată pe soprana Cecilia Ganovici şi a încântat publicul tânăr, printr-un program antrenant, dinamic, o călătorie muzicală care a pornit de la jumătatea secolului XVIII prin muzica lui Handel, a străbătut secole şi curente ajungând în secolul XX cu teme recunoscute de spectatorii care s-au manifestat spontan: Take five şi Pantera Roz.

A fost un concert pe cât de reuşit, pe atât de dătător de speranţe pentru continuare eforturilor de găsire, atragere şi formare a unui public nou de muzică clasică.

Următorul eveniment din cadrul Proiectului cultural de educaţie muzicală “Lunaria” va avea loc pe 7 mai, atunci când de la 19, tot în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, vor susţine un recital mezzosoprana Claudia Codreanu şi chitaristul Costin Soare.

marți, 20 martie 2012

Lunaria, proiect de educatie muzicală - un nou început





După succesul manifestărilor din toamna trecută ale proiectului de educaţie muzicală – LUNARIA, Radio Romania Cultural şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” vă invită din nou în cea mai frumoasă sală bucureşteană, recent destinată muzicii camerale – Aula Bibliotecii Centrale Universitare - bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc.

Luni 2 aprilie 2012, de la ora 12, spectacolul care îi va avea protagonişti pe membri Romanian Radio Brass Quintet, invitată soprana Cecilia Ganovici, se înscrie în cadrul proiectului “Şcoala altfel”, iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Concertul va avea un pronunțat caracter educativ, va fi interactiv şi atractiv.

Romanian Radio Brass Quintet, ansamblu alcătuit din solişti instrumentişti ai Orchestrei Naţionale Radio, propune spectatorilor o călătorie prin secole de muzică, stiluri şi genuri diferite, o introducere în lumea fascinantă a instrumentelor de alamă, cu ajutorul cărora va readuce în memoria melomanilor opusuri de Handel, Mascagni, Scott Jopin, Albeniz, Dave Brubek, Henry Mancini şi mulţi alţii.

Intrarea liberă.

Parteneri – EximBank şi 360 Revolution.

Parteneri Media: Şapte seri, TVR Cultural, Observator cultural, Port.ro, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art Act Magazin, Metropotam.ro.